8 mituri nefondate despre sarcină. Iată de ce să nu le mai iei în considerare

Urmează să devii mămică și ai auzit despre o multitudine de lucruri de la prietene, de la familie sau ai citit pe internet informații diverse legate de perioada de sarcină?
Dacă unele lucruri ți se par puțin exagerate s-ar putea să ai dreptate. Intuiția ta ca femeie este cu siguranță un reper pe care ar trebui să îl iei în considerare. Iar acum că ești însărcinată cu atât mai mult, pentru că toate simțurile și emoțiile tale se amplifică în această perioadă frumoasă a vieții tale în care feminitatea ta este mai activă ca niciodată.
Așadar, iată unele dintre cele mai comune mituri pe care tu să nu le mai iei în considerare, chiar dacă multe alte femei s-au ghidat după ele.
- Mâncatul pentru doi – o necesitate sau o exagerare?
Se spune că, odată ce ai rămas însărcinată, trebuie să mănânci pentru doi. Dar, este oare acesta un sfat de urmat sau doar o invitație la excese culinare?
Ei bine, află că în primele două trimestre, realitatea este că nu ai nevoie de mai multe calorii, ci de mai multe nutrienți. Corpul tău e destul de eficient în a folosi energia și resursele, astfel încât un aport caloric suplimentar nu este necesar.
Deci, este mai important să te concentrezi pe o alimentație echilibrată și plină de vitamine și minerale esențiale pentru tine și bebelușul tău și nu pe o cantitate mai mare.
Abia în ultimul trimestru, corpul tău ar putea avea nevoie de puțin mai multe calorii, aproximativ 200 în plus pe zi. Dar aceasta nu înseamnă o porție dublă de prăjituri, ci mai degrabă un snack sănătos suplimentar.
- Cafeaua și ceaiul – interzise sau permise cu moderație?
Dacă îți asculți corpul s-ar putea să observi că acesta începe să refuze deja anumite alimente nesănătoase pentru bebelușul tău. Cafeaua este unul dintre acele alimente, pe lângă carnea crudă sau alte astfel de alimente, pe care subconștient o femeie însărcinată le evită în sarcină. De ce? Pentru că mintea ta subconștientă transmite corpului tău semnale cum că aceste alimente pot dăuna bebelușului, iar tu te poți confrunta fie cu senzația de greață, fie efectiv nu simți poftă pentru a le consuma.
În plus, cafeaua, nu este cu siguranță un lichid pe care bebelușul tău l-ar iubi sau de care ar avea nevoie pentru a se dezvolta. Se spune că lichidul amniotic se impregnează cu aromele pe care mama le consumă, deci de ce i-ai da bebelușului tău un lichid amar, care îl agită și nu îi aduce nici un aport nutritiv?
Așadar, chiar dacă ești o iubitoare de cafea, este mai bine să o eviți în perioada sarcinii, sau cel puțin să o consumi ocazional. De ce? Pentru că, cofeina poate trece bariera placentară și bebelușul tău nu are enzimele necesare pentru a o metaboliza eficient.
Cât despre ceaiuri, acele ceaiuri care conțin teină se încadrează în aceeași categorie cu cafeaua. Optează deci, pentru variante fără cofeină sau ceaiuri din plante precum mușețel, gălbenele, mentă, fructe, rooibos etc.
- Înotul – interzis sau nu în sarcină?
Cu toate că multe femei însărcinate evită înotul din cauza fricii de infecții , înotul este nu doar permis, ci și încurajat în timpul sarcinii. Acesta este o formă excelentă de exercițiu fizic care nu pune presiune pe articulații și ajută la menținerea tonusului muscular, deci este un sport perfect adaptat acestei perioade pentru o femeie.
Da, este adevărat că piscinele pline de clor nu sunt indicate în sarcină. Însă există locuri speciale precum bazine cu săruri de magneziu unde poți face terapie prin plutire. De regulă sesiunile se fac individual, așadar te poți bucura de sesiunea ta de plutire și înot ușor, în timp ce corpul tău primește magneziu prin intermediul pielii.
- Poftele și forma burtii îți arată sexul bebelușului
Există vorbe în popor precum faptul că, dacă îți este poftă de murături sau că, dacă ai burta mai bombată în partea de jos înseamnă că bebelușul tău este băiat.
Ei bine, deși poftele sunt asociate adesea cu dorințe specifice pentru un anumit sex al bebelușului, realitatea este că acestea reflectă mai degrabă, nevoile nutriționale ale corpului tău. Evident că, aici ne referim la poftele nutritive și nu la cele ce țin de mâncărurile nesănătoase sau dulciuri. Spre exemplu, dacă îți este poftă de ciocolată s-ar putea să ai nevoie de magneziu, dacă îți este poftă de varză s-ar putea să ai nevoie de potasiu și așa mai departe.
Cât despre forma burții? E mai mult legată de forma corporală a fiecărei femei decât de sexulbebelușului. Totodată este vorba de felul în care se poziționează bebe. Cu toate că se spune că în general fetele sunt puțin mai mici decât băieții, nu înseamnă neapărat că nu poți avea o burtă mare chiar dacă bebelușul tău e fetiță sau viceversa.
- Nu poți ridica copilul (dacă mai ai unul)
Pot sau nu să îmi iau copilul mai mare în brațe dacă sunt însărcinată? Acesta este una dintre cele mai frecvente întrebări ale mamelor aflate la a doua sau a treia sarcină.
Nu există dovezi concludente care să lege ridicatul greutăților de un risc crescut de complicații în sarcină sau avorturi spontane. Important este să îți asculți de corpul și să eviți eforturile care te fac să te simți inconfortabil.
- Zborul cu avionul
Dacă ai auzit că nu poți să te bucuri de vacanțe frumoase și călătorii cu avionul chiar și în timpul sarcinii, ei bine află că nu este deloc așa.
Zborul cu avionul este permis și nu prezintă riscuri pentru bebeluș. Singurul lucru pe care trebuie să îl iei în considerare sunt politicile companiilor aeriene care variază.
Spre exemplu, unele îți pot solicita o scrisoare de la medic după anumite săptămâni de sarcină sau unele dintre acestea nu te mai lasă la bord în ultimele săptămâni de sarcină. Dar nu pentru că ar fi vreo problemă pentru tine sau bebe, ci pentru că nu ar putea să te asiste în cazul unei nașteri neprevăzute.
Așadar, recomandarea generală este să eviți zborurile lungi în ultimele șase săptămâni ale sarcinii, dar bucură-te în restul timpului de călătorii și de locuri noi.
- Sportul – este periculos sau te ajută?
Cu toate că sportul este sănătate curată în multe mituri se spune despre faptul că acesta poate afecta fătul în timpul sarcinii. Adevărul este că dacă ai fost activă din punct de vedere fizic înainte de sarcină, nu există niciun motiv să oprești activitatea fizică acum, cu câteva ajustări, desigur. Alege exerciții ușoare potrivite pentru femeile însărcinate și adaptează-le în funcție de perioada sarcinii.
Evită să faci însă tracțiuni sau să ridici greutăți.
Pentru ce poți opta în timpul sarcinii și este chiar recomanda este joggingul sau alergatul ușor, dacă te simți confortabil, dar este esențial să îți asculți corpul și să nu îl suprasoliciți. De asemenea, yoga și pilates sunt alte alegeri excelente, mai ales cele adaptate pentru gravide.
Totdată, nu uita că pe măsură ce sarcina avansează, este prudent să reduci intensitatea și frecvența exercițiilor, să îți monitorizezi respirația și să te asiguri că te hidratezi corespunzător.
- Dacă bebelușul nu s-a întors este o problemă
Foarte multe mame se întrebă cand se intoarce bebelusul in burtica și se îngrijorează pentru faptul că bebelușul nu s-a întors în aceeași perioadă sau săptămână precum s-a întors copilul prietenei X, sau conform unor informații general valabile.
Însă, nu trebuie să uităm că fiecare dintre noi suntem unici. Tu ești unică. Copilașul tău este unic. Așadar, teama sau presiunea că acesta nu s-a întors poate fi o emoție suficient de mare pe care puiul tău o simte și deci, să nu facă acest pas.
Ce este bine să știi este că, bebelușul se întoarce în burtică atunci când greutatea capului îl determină, sub influența gravitației, să facă această torsiune. Deci, nu o poate face mai repede. De obicei, acest lucru se întâmplă între săptămânile 32 și 38, dar sunt cazuri când se întâmplă chiar și cu câteva ore înainte de naștere.
De asemenea, există bebeluși care vor să se nască cu piciorușele înainte și nu cu capul. Iar acest lucru nu este unul care înseamnă că nu se poate naște natural. Da, deși există puține astfel de cazuri, sunt copii care s-au născut așa și sunt foarte bine și sănătoși.
Dacă te întrebi deci, care este motivul pentru care copilașul nu se întoarce, mai mult ca sigur acesta este unul bazat pe emoționalul mamei, cum ar fi teama mamei pe care i-o transmite acestuia atât timp cât acesta este în uter. Dar întârzierea sau lipsa torsiunii poate fi și o alegere pe care sufletul ce vine în viața ta, a făcut-o pentru a se naște. Așadar, relaxarea, acceptarea și eliberarea de frici a mamei sunt esențiale în timpul sarcinii dar și al nașterii.
Atunci când o mamă stă în tensiuni și teamă, deși copilul va simți nevoia să se întoarcă, spațiul limitat (teama ne contractează fizic) dar și tensiunea mamei pot împiedica acest proces. Deci, relaxarea nu este doar un cuvânt la modă, ci o necesitate fizică și emoțională pentru o naștere ușoară și sarcină cât mai firească.
De asemenea, conștientizarea traumelor și a fricilor mamei alături de un specialist precum este Ditta Depner – terapeut holistic de traume pre si post-natale – înainte de concepție sau în timpul sarcinii poate duce la o sarcină fără probleme și la o naștere fără complicații.
Acestea sunt doar o parte dintre miturile care existe referitoare la sarcină și care te pot face să ai parte de o sarcină plină de frici. Pe site-ul dittadepner.ro poți găsi mai multe astfel de informații mai mult sau mai puțin adevărate referitoare nu doar la sarcină cât și la concepție și naștere, cât și informații care te pot ajuta să ai parte de o sarcină și o naștere împlinitoare și frumoasă.
Pentru că da, nici o femeie nu trebuie să aibă parte de frici în această perioadă frumoasă din viața ei. Ci să fie sprijinită, iubită și sigură că este una dintre cele mai înfloritoare momente din viața ei. Iar o femeie informată va avea mult mai multă încredere în ea însăși, în corpul ei și în copilașul ei.